Farmece, ritualuri, descântece, tot ce este legat de vrăjitorie.


Portalul vrăjitoarelor din România este ca un catalizator

La început, americanii priveau cu neîncredere pe vrăjitoarele din România şi au intrat şi ei în jocul ciudat al băşcăliei autohtone.

Cum stau însă lucrurile în SUA? Acolo, această meserie este respectată iar persoanele care o practică nu sunt privite cu suspiciune, ca nişte adevărate infractoare din start.

Dar toată lumea este conştientă că în actul magic există şi eşecuri şi că lucrurile sunt ca la ruletă, dacă vreţi. Iată de ce nimeni nu se gândeşte la puşcărie sau alte bazaconii, ca la noi. Clientul îşi asumă un risc, în mod conştient.

Pentru că la noi nu exista niciun portal serios care să reunească aceste vrăjitoare cu har, împreună cu americanii am început această acţiune dificilă dar necesară.

Portalul vrăjitoarelor din România trebuie să fie un adevărat catalizator menit nu doar de a strânge la un loc spuma vrăjitoarelor noastre, ci să fie un instrument esenţial şi pentru oamenii politici care iniţiază legi care le privesc direct pe vrăjitoare.

Portalul vrăjitoarelor din România este ca un catalizator

Altfel spus, el poate să ofere în mod onest o idee clară despre această meserie, care nu trebuie privită drept o infracţiune sau persoanele care o practică să fie ameninţate cu închisoarea. În întreaga lume se practică magia şi vrăjitoria, de mii de ani. Dar meseria trebuie să fie legalizată şi să intre în fluxul normal, cu norme, atribuţii şi taxe.

Americanii au sute de asociaţii de profil, iar ţările din jurul României, ca de obicei, ne-au luat-o înainte. Vrăjitoarele noastre, în loc să se unească pentru a-şi apăra scopul, sunt în continuare individualiste, stau în clanuri dar nu câştigă bani, tocmai pentru că le lipseşte această determinare care rezultă din unitate.

Forţa, se ştie, o dă asociaţia sau un grup mare, nu cazurile individuale. De aceea, pledăm pentru ca ele să înţeleagă că interesul lor comun este legalizarea acestei meserii şi profitul pe termen lung. Se poate.

sursa: vrajitoare.eu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: