Farmece, ritualuri, descântece, tot ce este legat de vrăjitorie.

Dezlegări, desfacere de farmece şi vrăjiAşa cum vrăjile şi farmecele se fac pentru a interveni pe căi magice în viaţa, gândurile şi dorinţele cuiva, silindu-l sau rugându-l să acţioneze după voia altuia, desfacerile reprezintă acea armă magică cu care fiecare este liber să se apere de agresiunea exercitată asupra sa în diferite moduri şi cu diverse scopuri.

Dezlegările (desfacerile) sunt parte binecuvantată a magiei,aducătoare de linişte în sufletele tulburate, de echilibru şi armonie în desfăşurarea normală a vieţii.

Citește restul acestei intrări »

5 semne că ţi s-au făcut vrăjiPentru persoanele superstiţioase, orice semn poate însemna ceva şi poate fi interpretat într-un anumit fel. Dar chiar dacă eşti complet raţională şi foarte sceptică, uneori ai senzaţia că unele lucruri sunt extrem de ciudate şi parcă e greu de găsit imediat o explicaţie simplă şi plauzibilă.

Citește restul acestei intrări »

De Crăciun şi Anul Nou ne putem elibera de lanţurile Întunericului

Farmecele şi vrăjile există şi se fac. Chiar dacă ştim că nu este bine pentru că prin ele încălcăm liberul arbitru al celui asupra cărora sunt făcute, sau o facem din invidie, din răzbunare, din disperare, uneori, sau unele dintre noi, ajung să recurgă la ele ca ultimă metodă pentru a-şi atinge scopul. Există nenumărate formule şi ritualuri, dar chiar dacă pe moment funcţionează, este interesant, şi trist în acelaşi timp, să observi toate urmările (atât asupra celui care le face, cât şi asupra celui căruia îi sunt făcute). Unii spun că dacă nu crezi în ele, nu se leagă de tine şi se întorc asupra celui de la care au pornit, alţii spun că, deşi nu credeau în aşa ceva, şi-au schimbat complet punctul de vedere în urma unei experienţe personale neplăcute de acest gen. Crezi sau nu, în cazul în care bănuieşti ceva, te poţi duce la un preot cu har sau la un vraci bun care ar putea sa-ţi spună sau te poţi ghida după unele semne.

Citește restul acestei intrări »

Perioada între Noaptea de Halloween (31 octombrie/1 noiembrie) şi Noaptea Sfântului Andrei (29/30 noiembrie) – este cea mai bună perioadă din an pentru rezolvarea problemelor de dragoste!

În multe regiuni din Europa, perioada între noapte a de 31 octombrie spre 1 noiembrie (Halloween) şi noaptea de 29 spre 30 noiembrie (precedând sărbătoarea zilei Sfântului Andrei), era şi este considerată favorabilă pentru vrăji, farmece şi încântaţii de ghicire a ursitului unei fete sau de „legare” a unui bărbat cu o femeie sau invers unei femeii cu in bărbat.

Dar şi în România, există obiceiul de practica ritualurile de legare în această perioadă, şi experienţa populară spune, că legăturile făcute în această perioada sunt cele care ţin o viaţă întreagă. Obiceiurile sunt diferite de la o ţară la alta, de la a se turna în apă ceara topită a unei lumânări, strecurată prin gaura cheii de la o uşă (Polonia), de a se scurge plumb topit în apă rece. Forma luată de ceară sau de plumb în contact cu apa sugerează meseria viitorului bărbat al unei fete (Germania) sau de obiceiul tinerelor femei, care se dezbracă în pielea goală, beau vin şi rostesc o încântatie, numită Andreasgebet (rugăciunea Sfântului Andrei), în timp ce lovesc o saltea de paie. Prin această practică magică atrag un viitor soţ (unele regiuni din Austria).

Un alt obicei consta în aruncarea peste umăr a unui sabot sau pantof. Dacă încălţămintea cădea cu vârful îndreptat către uşă, însemna că fata urma să se mărite în anul următor.

Citește restul acestei intrări »

Vraciul Iancu are cele mai bune rezultate rapide!!

Vraciul Iancu este recunoscut în ţară pentru faptul că practică ritualuri foarte eficiente, cu rezultate rapide. Se ştie despre el, că este între puţinii din ţară, care lucrează cu binecunoscutul preot Petru Budean. Secretele sale le păstrează cu sfinţenie.

I-am solicitat un interviu în ideea că ne va dezvălui o parte dintre acestea. Şi spre uimirea şi bucuria noastră, a acceptat să ne vorbească, într-o discuţie foarte prelungită, despre practicile sale magice, despre problemele cu care s-a confruntat, eşecuri şi împliniri, ca în orice meserie. Mai jos publicăm secţiuni din acest interviu.

Citește restul acestei intrări »

Magia neagră - atacul energetic

Atacul energetic asupra persoanelor este deseori asemuit cu magia neagră, şi aceasta, deoarece ambele tehnici au în vedere acelaşi scop: crearea unor blocaje energetice, pierderea de energie vitală sau chiar decesul celui în cauză.

Nu vom da nici un fel de detaliu cu privire la această acţiune, foarte periculoasă de altfel care, dacă ar fi pusă în practică de cititorii site-ului cu o oarecare forţă energetică (chiar şi din pură curiozitate), ar provoca nenumărate neplăceri.

Însă, pentru contracararea urmărilor acestui tip de atac, trebuie să fie recunoscute senzaţiile sau percepţiile ce pot apărea în asemenea momente. Prin urmare, starea de disconfort resimţită se poate manifesta în forme şi momente diferite: Citește restul acestei intrări »

Atunci când femeile sunt hotărâte să cucerească un bărbat sunt în stare de orice; unele ajung să apeleze chiar la resursele magiei negre. Astfel de femei sunt gata să folosească reţete cu ingrediente greu de imaginat cum ar fi sângele menstrual sau pielea de broască.

Magia neagră a fost utilizată timp de secole pentru a face să cadă o persoană în mrejele iubirii. În urmă cu 300 de ani, soţia ţarului Petru I., Evdokia, încerca să o îndepărteze de soţul ei pe Anna Mons, o amantă germană extrem de pasională. În disperare de cauză, Evdokia s-a hotărât să apeleze la o vrăjitoare, care a procedat la infingerea de ace în ochi şi la stropirea cu ceară a portretului Annei. În cele din urma ţarina a fost trimisă într-o mănăstire iar vrăjitoarea a împărtăşit soarta altor colege de breaslă: arderea pe rug.

Citește restul acestei intrări »

Vrăji în dragoste

Vrăji în dragoste

Cu toţii când suntem îndrăgostiţi căutăm semne în tot ce ne înconjoara şi vrem cu ardoare ca ceea ce ni se pare nouă a fi „a clue” să fie unul adevărat.

Cred că şi voi v-aţi trezit uitându-vă la ceas şi fiind ora fixă v-aţi spus imediat cu zâmbetul pe buze: „E clar, mă iubeşte!” însă până unde suntem în stare să mergem cu aceste credinţe (aberante câteodată) pentru a ne dovedi nouă că ceea ce se întamplă este adevărat? şi de unde ştim că aceasta este realitatea şi nu doar o pură coincidenţă fără nicio însemnătate.

Probabil că mulţi dintre voi aţi urmărit filmul „Serendipity” cu John Cusack şi Kate Beckinsale în care este vorba despre un cuplu reunit după ani de la prima noapte în care s-au cunoscut, îndrăgostiţi şi separaţi, convinşi că într-o bună zi vor sfârşi prin a fi împreună. Lucru total adevărat la finalul povestei. Da, un film minunat, romantic în care mâna destinului are putere hotărâtoare. Dar totuşi, doar un film! Pe principiul „ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus şi când o fi să fie se va întâmpla”, ne chinuim toţi să facem faţă încercărilor în dragoste. Citește restul acestei intrări »

Vrăjitoarele nu au învăţat să-şi urmărească interesul

Este o realitate. Vrăjitoarele de la noi sunt mult prea egoiste, individualiste şi uită cu desăvârşire interesul lor de grup. Faptul că nu pot fi nicicum unite le dăunează enorm.

Mai mult, în loc să-şi formeze asociaţii care să le apere interesele şi să fie cu adevărat o forţă, se complac în mici succese de moment. Ni se pare stupid!!

În Occident, lucrurile sunt absolut opuse, din fericire pentru acele vrăjitoare care au ştiut să treacă cu brio peste rivalităţi  numai ca să meargă înainte. Citește restul acestei intrări »

Noaptea vrăjilor de dragoste

Şi descântece, şi farmece… toate numai pentru dragoste / Dar mai răi în vrajă care-or fi, diavolii sau oamenii?” (Vraja, Viorica şi Ioniţa din Clejani) Câteva versuri dintr-un cântec şi o întrebare la care nu putem răspunde foarte uşor. Cât de multe fete mai cred în farmece, şi cât de multe dintre aceste vrăji pot fi aplicate?

Prima oara când am mers la o vrăjitoare, eram în facultate. Am mers mai multe prietene şi, dintre toate, numai mie mi-a spus ca nu îmi poate ghici: simţise că nu am încredere în aşa ceva. Unei prietene i-a spus că are cununiile legate şi că de aceea nu e fericită în dragoste. Nici ea n-a crezut şi nu s-a dus să i le dezlege. Stau şi mă gândesc: au trecut doi ani de atunci, şi ea tot nu are iubit.” – o poveste auzita recent de mine, şi care arată că majoritatea fetelor nu ştiu dacă să creadă sau nu în existenţa farmecelor şi a vrăjilor. Citește restul acestei intrări »